Ghidul unui gentleman, Uncategorized

Black Tie in carouri

black-tie-carouri (2)

 

In general, se recomanda ca la tinutele formale papionul sa ramana negru, la fel ca braul sau vesta. Totusi, domnii care doresc sa-si personalizeze costumul si sa-i adauge un element inedit se pot orienta catre aceste trei piese, prin intermediul carora sa aduca o pata de culoare (sau o textura neconventionala) ansamblului „Black Tie”.

Cateva consideratii despre stil

Specialistii in eticheta isi mentin rezerva fata de papioanele colorate, preferand oricand eleganta sobra a stilului clasic. Desi e adevarat ca in perioada anilor ’60 – ’80 chiar si cei mai stimati experti in fashion recomandau seturile de papioane si brauri asortate cromatic (castanii sau „midnight blue”), dupa aceasta data s-a revenit la normele traditionale, conform carora la smochingul negru de seara se potriveste doar papionul negru.

Nu e vorba de o chestiune de trend – ce e la moda si ce nu –, ci mai degraba de afirmarea unui stil care ramane rafinat si plin de distinctie pe parcursul deceniilor. Motivul pentru care papioanele colorate pot fi riscante (si e bine sa recurgeti la ele numai dupa ce v-ati insusit regulile de construire si, mai apoi, de personalizare a unei tinute „Black Tie”) este ca, spre deosebire de vesta, brau sau batista de buzunar, acestea nu sunt incadrate de piese negre si, prin urmare, ies in evidenta mai puternic. Un papion intr-o nuanta contrastanta fata de restul costumului atrage atentia de la fizionomie, care ar trebui sa fie punctul vizual de cel mai mare interes.

NOTA: Oricat de mult ati dori sa va exprimati originalitatea, nu incercati sa substituiti papionul negru cu unul alb. La fel ca fracul, acesta din urma ar trebui afisat numai in cadrul unei tinute de gala („White Tie”), iar asocierea lui cu smochingul este un „faux pas”.

Modele in carouri

Papioanele si vestele/braurile in carouri au aparut ca alternativa la stilul clasic, inscriindu-se intr-un trend ce isi are originile in anii ’50, fiind el insusi considerat semi-clasic. Vorbim de o metoda de a personaliza smochingul traditional, prin intermediul nuantelor subtile (inchise) de albastru si verde care compun modelul de carouri „Black Watch” – cel mai potrivit pentru tinutele de seara.

De altfel, in ce priveste vestele si braurile, pot fi alese cele mai multe tipuri de carouri tartan, acestea fiind chiar extinse si la stofele din care sunt facute sacourile. Un astfel de sacou in carouri are, de obicei, guler-sal imbracat in matase neagra, restul detaliilor care compun costumul respectand normele traditionale „Black Tie”.

Un papion in carouri rosii si verzi poate fi o alegere inspirata pentru o petrecere de Craciun mai putin formala, atat timp cat:
– culorile alese sunt in nuante inchise si de bun-gust;
– papionul e „self-tie”, si nu gata legat;
– purtati o camasa cu guler „turndown”, pentru a masca banda laterala a papionului;
– optati pentru o vesta sau un brau negru (in niciun caz colorate sau tot in carouri).

NOTA: Se recomanda sa alegeti un papion in carouri realizat din matase, si nu din tartan, pentru ca textura aspra a acestui tip de stofa o face nepotrivita pentru accesoriile de seara.

Related Posts