CEREMONY

Ținutele pentru ceremonie includ un dresscode – o ținută formală, semi-formală sau informală în ton cu tematica evenimentului.  La ținutele formale  includem respectarea unui stil vestimentar strict definit în ghidul de modă al unui gentleman.

Din categoria ținutelor formale includem fracul, redingota, iar din categoria ținutelor semi-formale includem smokingul variantele de dinner jachet create special pentru ocazie.

Fracul

Bazat  pe combinația negru-alb imaculat, fracul este cea mai elegantă ținută pentru ceremonie, de altfel este cel mai festiv articol vestimentar pentru domni.

Eleganța fracului este conferită de deschiderea acestuia, fiind de altfel singura jachetă   bărbătească a cărui părți  nu se suprapun.

Sacoul fracului este confecționat din stofă neagră mohair , tăiat în talie, iar la spate are prevăzut două cozi lungi, înguste până la linia genunchilor și pantalonii sunt prevăzuși cu vipușcă.

Accesoriul indisponibil al fracului este cămașa albă din pichet, cu guler papilon, vesta cu croi adânc  și papion din pichet de un alb impecabil.

Vesta este cu închidere la patru nasturi și nu poate fi mai lungă sau scurtă decât cele două aripi din față a jachetei, croiala acesteia fiind potrivită pantalonilor cu talie înaltă.

În mod tradițional, pentru frac se potrivesc pantofii negri fără șireturi (escaperi cu piele din bovină, cu fundiță din mătase aplicată) și ciorapi trei sferturi din mătase neagră.

Accesoriile fracului sunt: mănușile glace, eșarfă lungă din mătase care se înfășoară în jurul gâtului și jobenul înalt din mătase.

Redingota

La categoria redingote baroc sunt incluse în categoria ținutelor formale precum morning suit, redingote sau frac.

Este o haină bărbătească, de obicei de culoare neagră, cu poalele lungi, încheiată cu două rânduri de nasturi. Redingota este un costum clasic pentru căsătorie. Are avantajul că se poate realiza într-o combinație mare de culori, țesături și texturi. Aici ne putem juca cu texturile și culorile, realizând o ținută mai relaxată și veselă prin nuanțele de culoare folosite.

Morning suit este codul britanic acceptat pentru ținuta unui mire. În general, reprezintă ținuta de zi formală și conține o haină lungă până la genunchi, cu deschidere în față, din stofă neagră sau gri închis. Ea se poartă cu pantaloni în dungi gri, vesta (gri, albă sau ivory), cămașa cu guler normal și manșete franțuzești pentru butoni, lavaliere ivory uni, în dungi sau cu model foarte discret și sobru, ciorap negru și pantof negru “Oxford captoe”.

Ținutele semi-formale

Smokingul sau Tuxedo

Smochingul clasic întruchipează îmbinarea perfectă dintre sobrietate si rafinament seducător. Așa cum se întâmplă întotdeauna în cazul ținutelor de seară, când nota formală impune un anumit grad de discreție, forța expresivă – cea care imprimă personalitate ținutei – rămâne concentrată in zona micilor detalii. Acestea sunt si cele care dau un aer de lux întregului ansamblu, făcând diferența dintre un costum „Black Tie” si unul în stil „Business”.

Vestitul croitor Henry Pole, la cererea  Prințului Wales, a proiectat o versiune a mai puțin formal a fracului. Astfel, smokingul este cea mai cunoscută.

Haina pentru smoking poate avea un rând sau două rânduri de nasturi  cu reverul șpiț satinat sau cu reverul șal este o altă alternativă.

De regulă smokingul este de culoare neagră sau bleumarin închis.

Smokingul negru se poartă într-un context ceremonios, iar smokingul alb se poartă la petrecerile de seară în aer liber sau în croaziere.

Pantalonii smokingului classic sunt negri sau bleumarin închis, asemenea hainei. Pantalonul este prevăzut cu o vipușcă. Pantalonii purtați la smokingul alb sunt negri sau bleumarin, niciodată albi ca haina.

Smokingul necesită cămașă de gală, albă, cu manșete franțuzești. Uneori acesta are plastron sau pliuri verticale sau orizontale.

Dacă invitația indică black-tie atunci papionul trebuie să fie negru.

Pentru cămașa de gală cu manșete franțuzești , butonii sunt esențiali. La smoking se poartă șosete negre până la genunchi. Acestea trebuie să fie din lână sau mătase.

Dinner Jacket

Dinner Jachet este o opțiune pentru domnii care își doresc să fie la granița dintre eleganță, rafinament și modernitate. Astfel, domnii au o multitudine de variante pentru a-și realiza o ținută cu stil personalizat și ceva mai colorată. Dinner Jacket este o variantă a unui smoking în care sacoul are o nuanță și pantalonul o altă nuanță, iar accesoriile sunt ceva mai viu colorate și mult mai jucăușe.

Dress code bine de știut!

Black Tie Este unul dintre cele mai des întâlnite dress code-uri la ceremonii si petreceri elegante, şi, de asemenea, unul dintre cele mai formale.

La evenimentele formale sau la evenimentele unde se specifica Black Tie trebuie să respectați anumite reguli. Pentru aceasta trebuie să știi ce conține ținuta Black Tie:

  • smoking negru: sacou cu revere șal din mătase cu pantaloni negri din același set cu sacoul;
  • papion negru din mătase;
  • șosete negre purtate cu pantofi negri;
  • vestă neagră (nu este obligatoriu).

La această ținută nu se poartă cureaua. Dacă vi se pare prea restrictivă această ținuta există câteva metode prin care te poți abate de la anumite reguli. De exemplu, în loc de reverul sal (la rotund) poți alege un sacou cu rever spitz, culoarea neagră poate fi înlocuită cu un bleumarin, iar la piept poți alege o batistă albă.

Whie Tie

Este cel mai formal şi ceremonios tip de dress-code, care nu prea lasă loc

O altă ținută pe care o includem în această categorie o reprezintă White Tie. În acest caz, conduita vestimentară este următoarea: frac negru, pantofi negri lăcuiți, vestă albă, papion alb, cămașă albă cu guler pentru papion. La această ținută domnii pot purta mănuși albe și o batistă albă în buzunarul de la piept.

 Deși formale, aceste ținute va pot scoate în evidență prin croiul, țesătura, cromatica și accesoriile pe care vi le alegeți.

Pentru evenimentele oficiale care au loc în timpul zilei  (căsătorii, ceremonii religioase) domnii vor purta o jachetă neagră tip redingotă sau redingotă reinterpretată, cu marginile rotunjite, pantalon din velur, vestă neagră sau gri, cămașă albă cu cravată și opțional joben.