Ghidul unui gentleman, Uncategorized

Mansetele functionale – un detaliu ce defineste sacoul barbatesc

mansete functionale

In multe dintre articolele precedente am subliniat faptul ca detaliile fac diferenta dintre un produs de calitate si unul mai putin reusit.

Astazi ne vom opri asupra mansetelor functionale ale unui sacou de costum. Desi acestora li se acorda putina atentie, reprezinta totusi un detaliu care vorbeste despre calitatea unui costum, daca acesta este facut la comanda sau daca este unul produs in serie, iar calitatea lasa de dorit. Acest amanunt te scoate in evidenta prin lasarea primului nasture de la manseta descheiat. Un costum facut la comanda intotdeauna va avea mansete functionale (nu si in cazul in care nu se doresc). Aceasta, pe langa faptul ca este utila, va atrage atentia asupra calitatii costumului pe care il porti. Poate cei care nu sunt familiarizati cu acest aspect, au tendinta sa creada, atunci cand vad un barbat cu manseta descheiata, ca si-a pierdut nasturele, insa el nu face decat sa evidentieze calitatea sacoului.

In trecut manseta functionala a aparut in urma unor necesitati. Datorita meseriilor practicate, barbatii trebuia sa-si ridice manecile de la sacou pentru a putea realiza anumite sarcini. Astfel croitorii mai priceputi au realizat imediat ca trebuie sa faca ceva in acest sens si astfel au inventat mansetele functionale. In acest fel nasturii nu au mai avut doar un rol de design ci si unul functional, in urma caruia puteai sa-ti indeplinesti sarcinile fara a mai murdari sacoul.

Cum era de asteptat si cum se intampla de foarte multa vreme, in industria hainelor Ready to Wear, acest detaliu aproape ca nu exista, iar daca exista este intalnit extrem de rar. Totusi am remarcat in ultima decada ca si acesti producatori au tendinta sa intensifice aplicarea mansetelor functionale la sacouri. Acesta nu este un lucru rau, insa acest detaliu nu va mai putea fi considerat, pentru mult timp, detaliul unui costum la comanda. Totusi in multe cazuri calitatea acestor costume poate fi pusa la indoiala.

Daca este sa fim putin mai practici, ne putem adresa la un croitor priceput pentru a  transforma un sacou cu nasturi ornamentali intr-unul cu mansete functionale. Astfel, fiecare barbat care stie acest detaliu isi poate imbunatati banalul sacou facand-ul sa para mai calitativ. Cat de bine isi joaca acest rol noul sacou depinde doar de barbatul in cauza.

Este important ca atunci cand iti faci un costum la comanda sa ii explici foarte clar croitorului sau oricine ti-ar lua masurile daca doresti sau nu mansete functionale. Bineinteles ca daca nu pui accent pe acest detaliu, prezenta sau lipsa mansetelor functionale nu mai are nici o relevanta.

Din nou o sa repet faptul ca detaliile fac diferenta si ca este important sa tii cont de ele atunci cand doresti sa achizitionezi o piesa atat de importanta in garderoba unui barbat.

 

Related Posts