Sfaturi de culoare

color trends

Cel mai la indemana mod de a introduce culoare in tinuta este prin intermediul accesoriilor. Incepeti prin cravate in nuante inchise, cu imprimeuri colorate simple si experimentati pe masura ce va obisnuiti cu diferite culori. Tonurile inchise, chiar daca au suprapuse modele cu forme geometrice colorate, vor pastra sobrietatea tinutei fara riscul de a parea ca sunteti novice si faceti experimente demonstrative.

In cazul tinutelor casual, purtate in afara orelor de birou, va puteti juca cu gama de culori prin curele. Vor aduce un plus de veselie tinutei si o vor imbogati, scotand-o din banalitate. De asemenea, puteti incerca si piese vestimentare colorate in intregime, cu atentie la culoarea aleasa. Camasile in culori dense, saturate si intense-nepotrivite in mediul office- sunt de pastrat tot pentru orele libere. Altfel, efectul lor ar fi de a submina autoritatea tinutei si, implicit, a dumneavoastra.

Daca totusi va tenteaza-in cazul tinutelor casual acceptate la birou- o culoare mai puternica decat un pastel, puteti sa abordati printr-o bluza sau un tricou(este de preferat unei camasi intens colorate). Dar numai daca este purtat cu sacou in culoare inchisa si numai daca firma la care lucrati accepta astfel de ”derogari” de la norma tinutelor. Continuati experimentele cu camasi dar ramaneti in zona pastelurilor(bleu sau roz), la inceput uni.Dupa ce ati prins experienta, puteti alatura camasi si cravate cu model.

Evitati sosetele colorate sau multicolore, mai ales cand este vorba de tinuta pentru birou. Poate veti da dovada de o creativitate ascunsa, insa va expuneti diverselor comentarii si aprecieri care vor deturna atentia de la ceea ce aveti de comunicat. De ce sa riscati sa va riscati reputatia de profesionist din cauza unor sosete?

O pata de culoare interesanta poate aduce batista de la buzunar. Daca pe timp de zi batista trebuie sa fie alba si din bumbac, seara e permis un accent coloristic mai curajos, printr-o batista din matase. O regula simpla de retinut si aplicat este alaturarea camasilor deschise la culoare cu pantaloni in culori inchise si viceversa. Pentru aceasta este recomandat sa cumparati camasi si pantaloni de culori diverse, dar sa aveti o baza de pornire si de ”prim ajutor” formata din piese albe, negre sau in nuante diferite de bej, gri sau maro.

Articole recomandate