Ingrijirea garderobei

garderoba

Costumul – Daca vreti sa va ingrijiti costumul, trebuie in primul rand sa-l manevrati cu atentie. In practica, aceasta inseamna ca acel costum trebuie agatat pe un umeras lat, cu o forma potrivita, dupa ce a fost purtat. In mod ideal, umerasul ar trebui sa aiba forma unei perechi de umeri. Nu trebuie neaparat sa fie confectionat din lemn, atat timp cat are dimensiunea potrivita si umple haina.

Pantalonii ar trebui agatati pe un umeras de pantaloni care se prinde de tivul de jos, astfel incat sa-si pastreze forma sub propria greutate. Daca puneti mare pret pe o dunga impecabila, va puteti pune pantalonii intr-o presa de pantaloni sau vi-i puteti calca manual. Cand faceti acest lucru, asezati intotdeauna o bucata de bumbac umeda intre fierul de calcat si material. In acest fel, costumul va capata luciu dupa calcare. Asigurati-va ca ati golit buzunarele inainte de a atarna o haina pe umeras.

Dupa o zi de purat, costumul are nevoie de odihna. Daca a fost purtat cateva zile la rand, perioada de repaus trebuie sa fie egala cu cea de purtare. Inainte de a fi agatat pe umeras, costumul trebuie periat putin, cu o perie de haine din par aspru natural. Periile de haine sunt disponibile in diferite variante, pentru diverse tipuri de material. De pilda, periile moi din par de capra se folosesc pentru casmirul sensibil. Ar fi recomandat sa evitati rolele lipicoase pentru praf. Ele lasa urme de adeziv pe material, ce pot provoca daune considerabile. In mod cert este mult mai bine sa indepartati pur si simplu firele de par si praful cu varful degetelor. Fiti delicat cand va periati costumul. Nu trageti de nasturi! Buzunarele necesita si ele un tratament atent. Mizeria se acumuleaza intr-adevar in cutele unei perechi de pantaloni. Acestea ar trebui curatate si periate cat mai des. Ar trebui sa va intoarceti din cand in cand pantalonii pe dos pentru a-i peria si in interior. Un costum nu trebuie asezat in sifonier imediat dupa ce a fost periat. Este mai bine sa il lasati la aerisit putin timp in fata unei ferestre deschise, pe un balcon protejat de ploaie sau in baie. Fibrele de lana au nevoie de umezeala pentru a-si mentine elasticitatea.

Hainele pot fi curatate la aburi in orice baie. Inchideti toate ferestrele si gurile de aerisire, lasati apa fierbinte sa curga pana cand se formeaza aburii, apoi atarnati costumul un timp in atmosfera cetoasa pe care a-ti creat-o. Aceasta elimina cutele si mirosurile neplacute.

Calcarea unui costum este o proba de mare indemanare, iar pregatirea pentru purtare a unui costum cu fierul necesita un timp indelungat. Calcarea necorespunzatoare poate sa distruga un costum. Cel mai bine este sa-i intrebati pe cei mai buni comercianti de vestimentatie barbateasca din zona dumneavoastra ce curatatorie ofera cele mai bune servicii. Hainele facute la comanda pot fi duse la un croitor pentru a fi curatate. Si el va trimite costumul la curatat, dar ii va fi inapoiat necalcat, apoi il va calca el profesionist.

Cravatele sunt supuse oricum la mari tensiuni cand sunt innodate. De aceea, ele ar trebui scutite de orice alt tratament dur. Cravata trebuie innodata si desfacuta cu delicatete. De asemenea, e mai bine sa nu smuciti energic intr-o parte cravata pentru a o indeparta de guler odata ce l-ati desfacut. Desfaceti in schimb nodul, ridicati gulerul, apoi scoateti cravata peste cap. Daca aceasta este curata, specialistii recomanda sa o tineti de capatul subtire si sa o infasurati in jurul pumnului, lasand-o apoi peste noapte asa. Urmatoarea zi, toate cutele vor fi disparut. Cravatele nu trebuie spalate niciodata. Petele pot fi indepartate cum si cand este necesar. Merita sa incercati solutia de scos pete pe o bucata de material care nu se afla la vedere inainte de a o utiliza. Cravatele sunt la fel de sensibile la curatarea chimica ca si costumele. Calcarea necorespunzatoare poate sa distruga aspectul unor cravate pretioase, lucrate manual, cu margini rotunjite ce nu trebuiesc niciodata calcate plat. In orice caz, cum nu purtam aceeasi cravata in fiecare zi, curatarea este rareori necesara. Cea mai buna solutie este sa detineti mai multe cravate, astfel incat curatarea sa nu fie necesara prea des.

Pantofii – Toata lumea stie sa-si curete pantofii. Ceea ce nu se stie in general este faptul ca ei nu trebuie niciodata purtati doua zile la rand. O pereche de pantofi are nevoie de cel putin o zi de odihna, iar daca extremitatile dumneavoastra inferioare tind sa genereze multa umezeala, ar trebui sa va lasati pantofii la aerisit doua zile. Pantofii sunt confortabili doar atunci cand s-au uscat complet. Introducerea piciorului intr-un pantof umed, rece, este neplacuta si creeaza un disconfort extrem. Mai mult decat atat, daca urmati acest principiu general, va veti dubla sau tripla automat durata de viata a pantofilor. Crema de pantofi se utilizeaza pentru pantofii confectionati din piele fina. In schimb, ceara pentru luciu este potrivita in egala masura pentru pielea fina si pentru cea groasa. Crema de pantofi este esentiala pentru pantofii de dama. Majoritatea pantofilor barbatesti pot suporta ceara de luciu. Pantofii si ceara trebuie lasate la soare un timp, inainte de curatare vara, iar iarna pantofii trebuie lustruiti intr-o camera calduroasa. Ceara patrunde mai repede in piele si este mai usor de periat pana la luciu. Nu uitati de partea de jos a talpii si de marginea interioara a calcaiului cand aplicati ceara. Altfel, pielea ar putea incepe sa crape in aceste locuri. Cu cat lasati mai mult ceara pe pielea incaltamintei, cu atat pot fi periati mai bine pantofii pana la luciu. Aceasta se datoreaza partial faptului ca perierea forteaza intrarea cerii in porii pielii si partial faptului ca ea elimina ceara in exces de la suprafata. Cand ati terminat perierea, puteti trece rapid cu o carpa peste pantof pentru a indeparta ultimele resturi de ceara. Crema de pantofi nu trebuie lasata pe piele prea mult timp, altfel riscati ca pantoful sa devina foarte greu de lustruit. Samurile ar trebui introduse in pantofi dupa descaltare. Pantofii fara siret trebuie intinsi mai mult decat cei cu siret, intrucat acestia se indoaie mai mult in timp, pe masura ce piciorul se apleaca inainte la mers. Samurile nu trebuie sa fie neaparat realizate din lemn de cedru – cele din lemn obisnuit sunt la fel de bune. Daca pantofii vi se uda abundent, trebuie umpluti cu ziare pentru a se usca. Pantofii uzi nu trebuie plasati niciodata langa o sursa de caldura. Samurile pot fi introduse cand pantofii sunt uscati. Nu intindeti pantofii excesiv cu samurile si nici nu intindeti prea mult partea superioara in zona calcaiului.

Articole recomandate