Tesaturi, Uncategorized

Cele mai calduroase tesaturi pe timp de iarna

haina din casmir

Iernile reci cu care ne confruntam in fiecare an sunt indicatorul perfect care ne anunta ca trebuie sa ne adaptam vestimentatia temperaturilor scazute. In acest moment confortul trebuie sa fie pe primul loc si sa alegem materiale groase si calduroase.

In cele ce urmeaza va vom prezenta cele mai importante si calduroase tesaturi de iarna:

Tweed-ul

Tweed-ul este popular inca de la inceputul secolului al XIX-lea, popularitatea sa fiind la fel de mare si in zilele noastre. Este un material tesut din fire de lana de diverse nuante. Acest material este cunoscut sub mai multe forme, in functie de locul unde este tesut.

Materialul a fost inventat de catre scotieni in scopuri practice, deoarece era rezistent la umezeala, calduros si durabil. Faptul ca este aspru si dur la atingere reprezinta cele mai mari dezavantaje ale acestui material.  Cu timpul a fost adoptat de catre aristocratii Britaniei care il purtau initial la diverse activitati sportive, dupa care acest material a inceput sa fie folosit in realizarea a numeroase tinute.

Acest tip de material se gaseste in diverse texturi si imprimeuri precum herringbone, houndstooth si carouri.

Flanelul

Flanelul este o tesatura din lana, de o grosime speciala, cu puf scurt, distinctiv, realizat din fire pieptanate, care sunt simple in batatura, si fire rasucite din doua, trei, sau chiar patru fire, in urzeala.

Acest material este cunoscut inca din secolul al XVII-lea, fiind extrem de eficient in zilele friguroase. Flanelul este placut la atingere si confortabil, este un material durabil, are o textura aparte, mentine temperatura corpului, aduce un plus de masculinitate. Din punct de vedere al texturii, flanelul se combina cu tweed-ul, lana, casmirul si catifeaua.

Bineinteles ca orice material are si dezavantaje: se poate purta doar in sezonul de toamna-iarna, se poate curata doar la curatatorie, absoarbe si retine apa. Pentru realizarea flanelului se utilizeaza materiale ca: lana, bumbac sau fibre sintetice.

Lana

Lana este un material pretios datorita proprietatilor sale deoasebite. Pe langa faptul ca este un material care respira, este si foarte elastic, oferind o senzatie de libertate in miscari. Principala sa caracteristica o reprezinta faptul ca este foarte calduroasa, fiind indicata mai ales in anotimpurile reci. Pentru costumele din lana se foloseste doar lana pieptanata care este mai usoara decat tweed-ul sau flanelul.

Catifeaua

Modelele de catifea pot varia de la un producator la altul. Unele pot avea dungi verticale mai groase, iar altele mai subtiri. Dungile groase sunt potrivite pentru tinutele casual, iar cele subtiri pentru vestimentatia formala.

Casmirul

Un articol vestimentar realizat numai din casmir este cu adevarat deoasebit, numai ca va fi la fel de costisitor. Exista insa si combinatia dintre lana si casmir fiind mai putin costisitoare, dar care are totusi o calitate ridicata, ce iti permite sa te bucuri de atingerea placuta a casmirului.

 

 

Related Posts