Accesorii femei, Uncategorized

Perlele – adorate de femei inca din cele mai vechi timpuri

perle naturale

Preţioase şi râvnite obiecte de podoabă, devenite azi obiectul unei industrii prospere şi profitabile, perlele sunt, totuşi, înainte de orice, creaţii ale naturii. Nimic n-ar fi putut exista, nici podoabele, nici metaforele ce implică perla, nici milioanele de dolari, dacă n-ar fi existat mai întâi procesul natural: câteva specii de moluşte au dobândit, în cursul evoluţiei, însuşirea de a izola un corp străin, pătruns în organism, înconjurându-l cu straturi de sidef şi făcându-l astfel, inofensiv. Totul este fascinant, iar rezultatul acestui proces fiziologic normal, de apărare, este magnifica alcătuire numită perlă.

Perlele sunt printre bijuteriile preferate de femei, evident, după diamante. In continuarea articolului va vom prenta cateva aspecte cel putin interesante, legate de aceste obiecte pretioase si felul in care le-au perceput si asociat, marile civilizatii, de-a lungul timpului:

In trecut chinezii credeau despre perle că sunt lacrimi de sirenă.

În India o femeie care se căsătorea pentru prima dată primea cadou un şirag sau o mână de perle.

Grecii erau convinşi că o perlă se formează când un fulger atinge marea.

În Roma antică perlele sunt considerate lacrimi îngheţate ale zeilor, asociate mitologic cu zeiţa Venus.

După descoperirea Lumii Noi, Cristofor Columb se întoarce, în 1498, cu un sac în care are un corn al abundenţei plin cu perle naturale.

Se estimează că la începutul secolului al XVI-lea, Spania ar fi cules deja mai mult de 118 milioane de perle.

Perlele sunt un semn al statului în Europa Occidentală, fiind des întâlnite la curţile regale ale următoarelor secole. Totodată perlele sunt folosite ca medicament: pulberea de perle este prescrisă în cazul unor boli ca durerea de cap şi febra, dar şi leşinuri şi diaree.

Revoluţia franceză destramă tezaurul de perle de la Curte, majoritatea fiind furate, vândute sau împrăştiate. Napoleon Bonaparte încearcă să le recupereze, astfel că setul  de perle devine la modă în timpul lui.

Apoi perlele încep să fie brodate pe rochiile de nuntă pentru a simboliza castitatea şi modestia miresei, chiar dacă ele de fapt subliniau opulenţa familiei.

Incepând cu primele decenii ale secolului al XX-lea, apar perlele de cultură, iar peste nu foarte mult timp apar perlele false, cu mijlocul din sticlă.

 

Related Posts