Ghidul mirelui, Uncategorized

Ce trebuie să știți despre cămașa pentru nuntă?

camasa mire claudiu unugureanu

Cămașa de ceremonie este o cămașă specială, ce va fi purtată într-un număr limitat de ocazii. O purtăm doar la o nuntă sau la un eveniment unde ținuta impusă sau dress codul anunțat este „black tie”, la o serată, la un dineu organizat de o ambasadă de exemplu, la un bal etc.

Cămașa de ceremonie se asortează cel mai bine cu un costum negru de ceremonie sau cu un smocking, un frac ori o redingotă.

Dacă ești în postura de mire, este indicat să știi că o cămașă de ceremonie trebuie să fie albă (sau neagră). Este aleasă însă și cea ivory (un crem foarte deschis), deoarece ținuta mirelui trebuie să se asorteze cu cea a miresei (dar nu neapărat), iar în ultimul timp albul a devenit desuet în materie de rochii de mirese, fiind tot mai căutate nuanțele de ivory, roz pal și crem cu tente aurii. Prin urmare, mirele este nevoit să schimbe și el albul cămășii cu nuanțe în tonul rochiei.

Dacă nu poți purta așadar o cămașă de un alb imaculat, asigură-te că respecți totuși canoanele ceremoniei.

Reguli de respectat:

O cămașă de ceremonie se poate prezenta sub mai multe feluri:
– cămașa albă cu plastron și cu guler pentru papion;
– cămașa simplă albă, dar dintr-o țesătură puțin lucioasă, având un guler clasic;
–cămașa simplă cu guler pentru papion, dar cu nasturii ascunși.

Cămașa de nuntă trebuie să aibă manșete pentru butoni, care pot fi duble sau simple, și guler pentru papion (gulerul „wing”). Papionul se asortează cu smocking-ul sau poate fi ales într-o culoare contrastantă (nu îl asorta totuși cu decorul din restaurant, așa cum am citit pe un forum!).

Plastronul este obligatoriu dacă ținem la etichetă; în caz contrar, măcar nasturii să fie ascunși de o fentă. De preferat sunt nasturii gen butoni.

Pentru clasici…

Dacă încerci varianta eleganței eterne – fracul -, atunci cămașa trebuie să aibă guler pentru papion, care va fi de culoare albă, ca și cămașa. Nu uita de vesta albă, cu revere pentru frac, care este obligatorie în acest caz.

Mai trendy?

Cei care preferă o ținută mai trendy pot opta fie pentru o cămașă de ceremonie cu guler pentru cravată (cravată îngustă și neagră sau în tonul cămășii), fie pentru o cămașă neagră cu sau fără plastron. Așadar, se poate și mai îndrăzneț!

Pentru invitați

Pentru invitații la nuntă, alegerea ținutei este mult mai facilă. În fond, mirele este cel care trebuie să strălucească prin eleganță, așa încât nu căutați să îl eclipsați. Alegeți o cămașă cambrată albă, gri închis, neagră sau în nuanțe închise și asortați-o la un costum slim cut. Nu este obligatoriu să purtați cravată, ci puteți opta pentru o eșarfă din mătase la gât și să vă descheiați nasturele de la guler. Veți reuși să fiți în trend.

Așa NU!

Nu vă prezentați la un eveniment de acest gen cu cămăși bleu, verzi, kaki, maro sau cămăși casual în dungi marine, carouri mari sau colorate.

Related Posts